Locuirea este primul pas către incluziune

O poveste din Őrkő despre încredere, schimbare și desegregare

Ce putem face atunci când, din cauza unei investiții urbane, familiile trebuie să își părăsească locuințele? Cum poate fi gestionată o schimbare necesară, dar dureroasă, astfel încât persoanele afectate să nu fie doar victimele procesului?

Cu câțiva ani în urmă, la Sfântu Gheorghe, ne-am confruntat exact cu această întrebare.

Őrkő este o comunitate romă segregată din Sfântu Gheorghe, cu aproape două mii de locuitori. Strategia de Dezvoltare Locală din 2017, axată pe intervenții sociale, prevedea mai multe investiții importante în cartier: o grădiniță nouă, un centru comunitar integrat și 50 de locuințe sociale. Investițiile au creat însă și o situație foarte dificilă: pe terenul destinat construcțiilor locuiau familii în case construite informal.

32 de familii, în total 102 persoane trebuiau să își părăsească locuințele de până atunci, pentru ca pe terenul astfel eliberat să poată fi construite 25 de case duplex, adică 50 de locuințe noi, legale.

Dialog în locul evacuării

În astfel de situații există o soluție care poate părea rapidă și familiară: notificarea oficială, implicarea forțelor de ordine, demolarea, mutarea.

Noi am ales o altă cale.

Grupul de Acțiune Locală Sepsi a propus ca mutarea să nu fie organizată ca o intervenție invazivă, ci ca un proces participativ și sensibil la traumă. Împreună cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Direcția de Asistență Socială, ne-am propus să cunoaștem nevoile, necesitățile, temerile și întrebările familiilor, să răspundem la ele în măsura posibilului și să sprijinim schimbarea nu prin forță, ci prin dialog. Nu a fost un proces rapid: a durat aproximativ un an și jumătate.

Iar timpul a fost, de fapt, unul dintre cele mai importante instrumente ale noastre.

Mai întâi a trebuit să construim încredere

Primul pas al procesului nu a fost mutarea. Mai întâi a trebuit să identificăm cu exactitate familiile afectate. Au urmat construirea încrederii, informarea și consultarea continuă, asigurarea unor locuințe potrivite, apoi corelarea situației familiilor cu locuințele disponibile. Sprijinul nu s-a încheiat în ziua mutării: procesul a inclus forme de sprijin atât înainte, cât și după mutare.

Facilitatorii comunitari au fost prezenți în mod regulat în Őrkő. Au vizitat familiile, au discutat cu oamenii, au urmărit starea de spirit din comunitate, au evaluat posibilele conflicte și riscuri și au ajutat familiile afectate să se pregătească pentru schimbările care urmau.

Însă, în paralel, nu era suficient să lucrăm doar cu comunitatea.

Și instituțiile aveau de învățat.

De aceea, în paralel cu facilitarea comunitară, a avut loc și un proces de facilitare instituțională: specialiștii primăriei, ai serviciilor sociale și ai Grupului de Acțiune Locală Sepsi au căutat împreună soluții care să fie funcționale din punct de vedere juridic și, în același timp, să respecte demnitatea umană.

32 de familii – 32 de povești diferite

Una dintre cele mai importante concluzii ale procesului a fost că nu există o singură soluție potrivită pentru 32 de familii. Familiile aveau componențe diferite, relații diferite, resurse, temeri și nevoi diferite. De aceea, nu era suficient să comunicăm pur și simplu decizia de demolare și apoi să repartizăm cele 32 de locuințe: fiecare familie a gestionat în mod diferit pierderea și această schimbare decisivă din viața sa.

Corelarea familiilor cu locuințele a constituit un proces în sine. Repartizarea locuințelor s-a făcut în două etape, ținând cont de punctele de vedere ale membrilor familiilor, ale angajaților Direcției de Asistență Socială și ale specialiștilor GAL. Fondul de locuințe de necesitate a fost creat parțial din locuințe municipale existente și parțial din case și apartamente cumpărate în diferite zone ale orașului.

Nu toate familiile au acceptat soluția propusă. Unele și-au găsit o altă locuință folosindu-și propriile resurse, iar una dintre familii a rămas în Őrkő.

Și aceasta a făcut parte din lecțiile învățate: că persoanele afectate nu pot fi privite pur și simplu ca grupul țintă al unei intervenții, ci trebuie să li se ofere, în limitele impuse de circumstanțe, cât mai multe posibilități de a participa la decizii și la procese.

Și demolarea vechilor case s-a făcut altfel

Unul dintre cele mai grăitoare rezultate ale procesului este, poate, faptul că o mare parte dintre familii și-au demolat singure fostele locuințe, au valorificat cărămizile care puteau fi reutilizate, au cerut ajutorul rudelor și vecinilor, iar apoi s-au mutat în noile lor locuințe, în diferite zone ale orașului.

Desigur, acest lucru nu a făcut ca pierderea să fie mai mică sau mai puțin dureroasă.

Părăsirea unei locuințe poate fi dureroasă chiar și atunci când noua locuință oferă, în mod obiectiv, condiții de trai mai bune. Iar în unele cazuri noua locuință nici măcar nu a însemnat în mod evident condiții mai bune, ci cel mult condiții legale. Unul dintre principiile abordării sensibile la traumă a fost tocmai acceptarea acestui fapt: dezvoltarea nu înseamnă doar câștig, ci poate presupune și pierdere.

Desegregarea a început odată cu mutarea

Familiile au primit noi locuințe în diferite zone ale orașului. Însă odată cu aceasta a început un alt proces dificil.

În prima perioadă, mai multe asociații de locatari s-au opus mutării familiilor rome. Au fost inițiate petiții prin care se cerea primăriei să nu mute o familie romă în vecinătatea lor. Primăria nu a revenit însă asupra deciziei, iar în timp relațiile au început să se schimbe.

După câteva luni, relațiile dintre noii și vechii locatari au început să se transforme. Potrivit monitorizării ulterioare, 16 familii s-au integrat cu succes în rețelele de relații ale noilor comunități în care locuiau. Copiii se joacă împreună. Vecinii se opresc să vorbească unii cu alții. Familiile care la început au fost primite ca niște străini au devenit, treptat, parte a noilor comunități.

Nu doar familiile s-au schimbat

Impactul procesului nu s-a oprit la familiile afectate, ci a influențat și modul de gândire al instituțiilor. Pe parcursul acestei abordări, neobișnuite la început, angajații primăriei și ai Direcției de Asistență Socială au devenit tot mai mult parteneri ai procesului. Experiența a arătat că, într-o intervenție care afectează o comunitate vulnerabilă, demnitatea umană, participarea și eficiența profesională nu sunt principii care se exclud reciproc.

Metoda a atras atenția și dincolo de Sfântu Gheorghe. Procesul din Őrkő a fost inclus ca studiu de caz într-un ghid al Băncii Mondiale privind așezările informale, iar alte grupuri de acțiune locală, autorități locale, universități și grupuri profesionale au contactat Grupul de Acțiune Locală Sepsi pentru a afla mai multe despre experiența noastră.

O poveste rămasă neterminată

Conform planurilor inițiale, pe terenul astfel eliberat urmau să fie construite 50 de locuințe sociale noi. Aceste locuințe însă nu au fost construite nici până astăzi, iar investiția în forma sa inițială nu va mai fi realizată.

Acest lucru face ca bilanțul poveștii să fie cu atât mai dificil. 32 de familii și-au părăsit fostele locuințe, iar majoritatea și-au demolat casele cu propriile mâini, în timp ce investiția pentru care trebuiau să elibereze terenul nu s-a mai realizat în cele din urmă.

Toate acestea nu anulează ceea ce am reușit să realizăm împreună în cadrul intervenției de locuire. Dar ne reamintesc că participarea, încrederea și abordarea sensibilă la traumă nu pot rezolva, singure, toate problemele unui proces de dezvoltare. Și ne reamintesc, de asemenea, că atunci când le cerem oamenilor o schimbare și un sacrificiu atât de mare, responsabilitatea instituțiilor nu se încheie odată cu finalizarea mutării.

Locuirea este primul pas către incluziune

Am învățat multe pe parcursul acestui proces. De exemplu, că încrederea nu poate fi grăbită. Că nu este suficient să informăm persoanele afectate: trebuie să le și ascultăm. Că o persoană aflată într-o situație vulnerabilă nu este doar „beneficiar” sau „grup țintă”, ci un partener, cu drepturi, temeri, resurse și propriile decizii. Și am învățat că putem – și trebuie – să fim flexibili fără să renunțăm la principiile noastre.

Poate însă cea mai importantă lecție poate fi rezumată într-o singură propoziție:

Locuirea este primul pas către incluziune. Nu este finalul procesului, ci posibilitatea ca altceva să înceapă.

Acum votează Europa – susține povestea din Sfântu Gheorghe!

Intervenția de locuire din Őrkő, cu titlul Housing for Roma Inclusion, a ajuns în finala REGIOSTARS 2026, la categoria A Europe Closer to the Citizens, fiind singurul proiect din România selectat între cei 25 de finaliști dintr-un total de 274 de proiecte.

Acum poate decide și publicul. Votul publicului este deschis până la 14 octombrie 2026, ora 12:00, iar fiecare persoană poate alege un singur proiect. Finalistul care primește cele mai multe voturi va câștiga premiul REGIOSTARS People’s Choice Award.

VOTEAZĂ PENTRU NOI!

Pe pagina care se deschide, caută categoria 5 – A EUROPE CLOSER TO THE CITIZENS, apoi proiectul HOUSING FOR ROMA INCLUSION (România). Apasă Vote for this project, apoi confirmă votul apăsând Confirm.

https://ec.europa.eu/regional_policy/projects/regio-stars-awards_en#inline-nav-5