Asociația GAL Sepsi lansează primul apel de proiecte din 2025

Asociația GAL Sepsi lansează primul apel de proiecte din 2025

9. iunie 2025

Asociația Grup de Acțiune Locală ”Sepsi”  lansează primul apel de fișe de proiecte la nivel local aferente implementării Strategiei de Dezvoltare Locală pentru incluziune socială în municipiul Sfântu Gheorghe 2024-2029 în vederea reducerii până în anul 2029 a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în cele trei zone urbane marginalizate  (ZUM 1 Orko, ZUM 2 Cartierul Ciucului, ZUM 3 Câmpul Frumos), alături de îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creșterea economică în teritoriul SDL.

Program:   Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027

Prioritate: P01. Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității

Obiectiv specific: 

ESO4.6. Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (FSE+)

ESO4.10. Promovarea integrării socio-economice a comunităților marginalizate, cum ar fi romii (FSE+)

ESO4.11. Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+)

Intervențiile lansate din SDL: 

  • I2.  Intervenție FSE+ Servicii de acompaniere în vederea integrării persoanelor beneficiare de servicii de locuire în a se integra în comunitatea locatarilor, reglementări acte, acces la servicii medicale, educaționale și sociale. 
  • I4. Intervenție FSE+: Servicii/programe de tip before și after school, complementar cu masă caldă ca suport educațional pentru copiii cu risc de abandon școlar cu transport de la/la școală
  • I5. Intervenție FSE+:  Programe extracurriculare de sport, educație artistică/vocațională și programe recreative pentru copii vulnerabili (inclusiv masă caldă)
  • I6. Intervenție FSE+: Servicii de informare și consiliere profesională; mediere și facilitare a angajării, formare tineri romi și femei pentru încadrarea în meserii de bază, inclusiv măsuri de acompaniament (masă caldă, transport etc.)
  • I7. Intervenție FSE+: Campanii de informare și programe de orientare profesională pentru  încurajarea participării tinerilor aparținând minorităților (inclusiv romi) în sistemul de învățământ profesional/dual, respectiv campanii de promovare a avantajelor angajării tinerilor în rândul angajatorilor destinate încurajării participării părinţilor la procesul educaţional
  • I10 Intervenție FSE+: Servicii și programe sociale oferite persoanelor vârstnice vulnerabile, de tip servicii de îngrijire la domiciliu, centre de zi, cluburi etc
  • I11 Intervenție FSE+: Servicii sociale diversificate oferite copiilor sub 18 ani adaptate nevoilor şi situaţiilor de dificultate identificate, inclusiv consiliere pentru părinți în creșterea copilului, monitorizare permanentă, mentoring și îmbunătățirea condițiilor de locuit al copilului.
  • I12. Intervenție FSE+:  Campanii de informare și de prevenție (Educație pentru sănătate)

Data lansării apelului de propuneri: 9 iunie 2025, ora 12.00.

Data limită de depunere a fișelor de proiecte: 24 iulie 2025, ora 16.00.

Valoarea finanțării: 

În cadrul prezentului apel de proiecte, valoare minimă a unui proiect este de 201.000 euro, respectiv 1.000.135,8 RON. Valoarea maximă a unui proiect variază în funcție de activitățile și intervențiile asumate de proiect dar nu poate fi mai mare decât 3.410.000 euro, respectiv 16.967.478 RON. 

Defalcarea sumei maxime eligibile în funcție de activități, respectiv toate celelalte informații legate de apel se regăsesc sub meniul Apeluri în cadrul acestui site. 

Secretariatul prezentului apel răspunde la toate întrebările legate de apel la adresa de email finantari@galsepsi.ro sau personal, la sediul asociației str. Gróf Mikó Imre nr. 7/2.  


Citește si: