S-a terminat prima parte a Atelierului de scriere proiecte

S-a terminat prima parte a Atelierului de scriere proiecte

2. noiembrie 2020

În data de 29 octombrie Asociația Grup de Acțiune Locală ”Sepsi” a organizat prima parte a Sesiunii de îndrumare din cadrul apelului POCU/GALSEPSI/2020/5/02/OS 5.1 și POR/GAL SEPSI/2020/9/02/OS9.1. Sesiunea a ținut de la ora 9.30 până la 16.30 în Incubatorul de Afaceri și a conținut în total 7 module care au cuprins următoarele teme: sistemul finanțărilor nerambursabile europene, viziunea finanțatorului și a solicitantului, instrumente de planificare a unui proiect, respectiv un modul dedicat exercițiilor și pentru întrebări și răspunsuri. 

La această Sesiune de îndrumare a participat în total 11 persoane, reprezentanți ai potențialilor beneficiari eligibili din zona de acoperire SDL Sfântu Gheorghe. A doua parte a sesiunii se va desfășura în ziua de 12 noiembrie, joi, cu un program similar și va cuprinde teme legate de specificațiile programului POCU 5.1, cu accent pus pe Ghidul solicitantului – condiții specifice la nivelul GAL Sepsi, respectiv pe principiul complementarității proiectelor de tip POR și POCU. Un modul separat va fi consacrat Ghidului solicitantului – condiții specifice POR 9.1, elaborat la nivelul Asociației GAL Sepsi. Cei interesați să participe la a doua parte a sesiunii, se pot înscrie completând acest formular. 

Sesiunea de îndrumare face parte din șirul cursurilor de informare și de îndrumare organizat de către Asociația Grup de Acțiune Locală Sepsi pentru potențialii beneficiari ai celei de-a doua sesiune de apeluri de fișe de proiecte. 

Scopul sesiunii este ca solicitanții eligibili pentru cele două apeluri lansate în data de 8 octombrie și termen de depunere în data de 20 noiembrie, să primească informații referitoare la apelurile respective și să aibă posibilitatea de a discuta cu experții GAL întrebările lor legate de apeluri. 

Sesiunea de îndrumare este organizată în cadrul proiectului nr. 123211 ”Funcționarea GAL Sepsi și animarea comunității vizate de SDL”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. 

Conținutul materialelor prezentate în cadrul Sesiunii de îndrumare nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.