La sfârșitul anului 2020 s-a format prima dintre cele două grupuri de lucru ale proiectului Uplift care grupează tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani în scopul descoperirii cauzelor inegalităților în educație pe care ei experimentează în viața lor, precum și în scopul găsirii soluțiilor reale și realizabile la nivel local pentru problemele identificate.
Recrutarea tinerilor în acest grup de lucru s-a întâmplat prin intermediul instituțiilor de învățământ și organizații civile, participarea fiind voluntară, iar una dintre temele principale de discuție este tema vulnerabilității în rândul tinerilor. Grupul de lucru al tinerilor se întâlnește în fiecare 4-6 săptămâni la Sfântu Gheorghe, sub îndrumarea a două facilitatori, Garai-Balázs Levente și Szabó Zsuzsa, colegii Asociației Caritas Alba Iulia. Pe lângă tema vulnerabilității, celelalte teme majore ale ședințelor grupului de lucru sunt procesele democratice și participative, colaborarea cu adulții și autoreprezentarea. Conform celor spuse de către facilitatori, grupul lucrează într-o atmosferă bună de la început, atitudinea lor este activă și curioasă și dau dovadă de o autoreflexie care depășește cu mult vârsta lor actuală. În cadrul întâlnirilor, tinerii învață despre responsabilitate, organizare și luarea deciziilor, despre practici restaurative în scopul însușirea anumitor aptitudini care ajută în reprezentarea celor neprezenți în procesul de luarea deciziilor, în comunicarea empatică într-un conflict adult-tânăr, în luarea deciziilor într-un mod democratic.
Paralel cu grupul tinerilor vulnerabili, în cadrul proiectului Uplift s-a format și grupul reprezentanților instituțiilor și organizațiilor civile care au contact direct cu tinerii și care au cunoștințe proprii despre inegalitățile în educație. Obiectivul principal al proiectului Uplift este să descoperă prin metoda analizei și a cercetării cauzele acestor inegalități la nivelul Uniunii Europene, al țărilor participante și la nivelul instituțiilor locale, respectiv să se elaboreze un document de politici publice cu ajutorul celor două grupuri de lucru în Sfântu Gheorghe care conține propuneri de soluții concrete și realizabile. În acest sens, până la sfârșitul anului curent, cele două grupuri de lucru se vor întâlni în cadrul unui workshop în care vor agrea experiențele, cunoștințele și propunerile lor în scopul formulării unui set de propuneri pentru reducerea inegalităților sociale în educație care va fi asumat de toate părțile interesate.
Asociația Grup de Acțiune Locală ”Sepsi” a început să lucreze în proiectul „Uplift: Căi și politici urbane pentru combaterea inegalităților în rândul generațiilor viitoare” în ianuarie 2022, alături de 15 parteneri din 16 țări europene.
Scopul principal al proiectului este acela de a avea o înțelegere și o analiză mai profundă a proceselor care generează inegalități sociale în orașele europene, pe de o parte, și de a analiza situația tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani afectați de inegalități, pe de altă parte. Alături de cercetarea științifică, obiectivul general al proiectului este de a dezvolta și implementa experimental noi mecanisme în patru orașe europene, inclusiv Sfântu Gheorghe, care vor permite un feedback continuu între factorii de decizie și tinerii afectați de diferite politici publice.

