Capitolul patru, în care discutăm dacă romilor le este cu adevărat lene să muncească, dacă chiar nu-și suflecă mânecile muncind sau care ar putea fi motivele șomajului ridicat în rândul romilor. 

În capitolul anterior, am încercat să arătăm că persoana sau comunitatea traumatizată trăiește într-o permanentă stare de pregătire, toate acțiunile și deciziile fiind determinate de lupta pentru supraviețuire, chiar și atunci când nu există o urgență reală. 

În acest capitol, aș dori să analizez intrarea romilor pe piața muncii din mai multe unghiuri și să subliniez faptul că această problemă, ca multe altele, nu poate fi rezumată într-o singură propoziție, conform căreia „țiganilor nu le place să muncească”. 

Să începem cu două fapte majore și interesante despre piața muncii din România: pe de o parte, suntem în situația particulară că deși este adevărat că șomajul este ridicat în rândul românilor, pe de altă parte, angajatorii nu-și găsesc singuri forță de muncă. Nu încercăm aici să rezolvăm sau să explicăm această contradicție, ci doar să subliniem faptul că nu este ușor nici pentru persoanele fără dezavantaje multiple să găsească locuri de muncă care să le asigure un venit suficient pentru a trăi decent. O altă trăsătură interesantă a pieței românești este sărăcia celor care muncesc, ceea ce înseamnă că avem cel mai mare număr de oameni din întreaga Europa care muncesc și totuși rămân săraci. 

Există, de asemenea, unele eșecuri legate de muncă, care țin mai mult de mentalitate. Pe de o parte, avem cu toții înțelepciunea folclorică că cine nu muncește, nici să nu mănânce, sau invers, că mersul la muncă și munca este soluția tuturor problemelor vieții, că dacă muncești, ești o persoană decentă, ai un venit, ai o casă, ai școală pentru copiii tăi, ai haine curate. În această concepție prea simplistă și liniară a muncii, romii sunt forțați să intre într-o cutie îngustă, pentru că ideea noastră este că este treaba lor să facă acele munci pe care nimeni altcineva nu le vrea și are de ales. Opțiunea romilor nu este un subiect de discurs public, deoarece se așteaptă de la ei doar să facă cele mai murdare, mai grele și mai puțin calificate sarcini posibile, de preferință pentru cei mai puțini bani, pentru că acest lucru este suficient pentru ei. Celălalt aspect fascinant al relației noastre cu munca este faptul că mulți angajatori doresc să obține un randament maxim la cel mai mic cost posibil. Cu toate acestea, ei doresc să obțină cel mai mic cost posibil nu numai prin stabilirea unui venit minim obligatoriu, ci și prin neangajarea oficială, prin faptul că nu raportează salariile complete și prin angajarea de lucrători sezonieri și ocazionali pe piața neagră. Locuri de muncă mai bune sunt disponibile doar pentru cei care au resursele necesare pentru a alege, a refuza sau a-și exercita drepturile. 

Acest „sistem” îi afectează cel mai mult pe romi. Un studiu al sociologului Csata Zsombor examinează diferențele etnice în ceea ce privește statutul pe piața forței de muncă și câștigurile salariale pe baza statisticilor de recensământ și a datelor din Labor Force Survey pentru România. În sondajul din 2012, de exemplu, 50,9% dintre români, 47,9% dintre maghiari și 36,6% dintre romi au fost implicați în activități lucrative în săptămâna anterioară sondajului. Aproximativ 20% din populația romă lucrează ca angajați, iar peste 50% sunt lucrători pe cont propriu, ceea ce înseamnă, practic, că lucrează, dar munca lor nu este înregistrată nicăieri. 

De la mijlocul anilor 2000, piața secundară a muncii s-a schimbat și ea, în timp ce aceste sectoare rămân singurele disponibile pentru romi. Odată cu stabilizarea agriculturii și cu modernizarea proceselor de producție, romii au fost forțați încet-încet să renunțe la munca în agricultură, în timp ce aderarea la UE a dus la o trecere la industrii necalificate și cu calificare secundară. 

În ultimii ani, s-a înregistrat, de asemenea, o creștere a mobilității romilor, ceea ce a dus la faptul că o mare parte dintre bărbații adulți apți de muncă și o minoritate de femei se deplasează în străinătate pe tot parcursul anului sau în mod sezonier, de asemenea pentru a accepta locuri de muncă necalificate pentru salarii semnificativ mai mari decât cele la care ar fi avut acces în țară. Rezultatele acestui proces se văd, de exemplu, în casele din ce în ce mai frumoase sau în creșterea numărului de mașini. De exemplu, sondajul din 2021 și din 2023 al Asociației GAL Sepsi din cartierul Őrkő din Sfântu Gheorghe a constatat că, deși nu există îmbunătățiri la nivelul întregii comunități, iar rasismul structural continuă să fie o trăsătură proeminentă a vieții lor, la nivel individual și în ceea ce privește indicatorii economici, romii se află într-o situație mai bună decât în urmă cu 10 ani. 

Așadar, care sunt barierele în calea angajării romilor? Practic, totul. Experiența negativă acumulată de-a lungul secolelor de a fi privit cu dispreț și expulzat din toate comunitățile, piața muncii creată pentru forța de muncă ieftină, care este deosebit de nerușinată atunci când lucrează cu lucrători care nu au capacitatea de a-și face respectate drepturile și care se află deja într-o poziție vulnerabilă, nivelul scăzut de educație, care este o scuză obișnuită pentru respingerea oficială, lipsa de viziune și de siguranță care face ca mulți dintre ei să nu înțeleagă nici măcar conceptul de regularitate, precum și plata salariului cu o lună mai târziu, diferitele mici penalități pe care nu au bani să le plătească și astfel se acumulează, dar dacă reușesc să obțină un loc de muncă, aceștia sunt deduse din salariu, astfel încât trebuie să muncească mult timp aproape „pe gratis”, ignorarea totală a spațiilor publice, a transportului public, a formularelor, a finanțelor, precum și obiceiul de a trăi liber, salariile foarte mici disponibile, care nu au nicio valoare dacă nicio parte a vieții lor nu este sigură, ceea ce ar merita apărat cu bani, „convingerea” majoritară că romii nu pot obține decât locuri de muncă prost plătite, sezoniere și cu salarii mici, precum și locurile de muncă sezoniere și prost plătite disponibile în străinătate, de asemenea prost plătite, dar cel puțin considerate decent plătite în comparație cu cele oferite acasă.  

Ori de câte ori ne întrebăm de ce nu merg la muncă, ar trebui să ne întrebăm imediat dacă noi am merge să lucrăm în condițiile pe care le au ei la dispoziție, pe cine cunoaștem care i-ar angaja și, dacă magazinul, școala, centrul de grădinărit, salonul de înfrumusețare etc. i-ar angaja, dacă am continua să facem cumpărături acolo? Dacă la oricare dintre aceste întrebări spunem un DA onest, atunci suntem deja cu un pas mai aproape de a crește – cu mijloacele noastre umile – șansa romilor la un loc de muncă cinstit și decent. 

Această serie de articole face parte din proiectul nostru de conștientizare „pRObleMA?“, care își propune să combată prejudecățile împotriva romilor și este susținut de Administrația Fondului Cultural Național. Scopul acestei serii de articole este de a ne îmbogăți „cunoștințele” despre romi, de a ne înțelege prejudecățile și de a ne reduce nivelul de respingere, nuanțând sau schimbând perspectiva a ceea ce considerăm a fi anumite convingeri ferme.